Faptul de a cânta rock a reprezentat timp de cam treizeci de ani în Romania asumarea lipsei relative de bani, a riscului de a fi impopular, și uneori a persecuțiilor social politice. Publicul, restrâns ca număr, era alcătuit în principiu din persoane cu un grad ridicat de înțelegere și informare. Deși îndepărtat de ceea ce se întampla în Vest, rock-ul românesc era totuși o formă (latentă) de contestare.
Schimbarea realităților politice și economice a determinat o dramatică modificare în ceea ce privețte latura artistică a amintitului gen muzical. Pentru a exista într-o piață liberă trebuie sa fii „în pas cu moda”. Imaginea prevalează în fața valorii care nu mai este un criteriu în sine. Cu alte cuvinte, banii sunt cheia întregii probleme.
Câteva formații dintre cele care au fost surprinse de tranziție s-au adaptat noilor cerinte, toate celelalte dispărând. Trupe de rock nu au mai apărut decât ocazional deoarece altele sunt cerințele economice ale momentului. În aceasta poveste fără sfârșit mass-media are un cuvânt greu de spus.
În zilele pe care le trăim industria (muzicală) determină gusturile publicului, de aceea este o minune când artiști independenți reușesc să se impuna în condițiile unei exprimări artistice sincere, cu mențiunea că nu tot ce este sincer, independent ori apreciat este și valoros.
Că rock-ul adevărat este marginalizat în vremurile de azi din motive de box-office este o certitudine. Că fenomenul nu poate fi și nu este eradicat, reprezintă de asemenea un fapt în mod incontestabil valabil. Pericolul este constituit de posibila identificare a refuzaților în ale muzicii și talentului cu rockerii și cu rock-ul în general, domeniu pe care se pare că nu este nevoie decât sa-l revendici ca fiind al tău pentru a fi și luat în seama.
