Piesa curentă

Titlu

Artist

Program curent

Ora De Folk

10:00 11:00

Program curent

Ora De Folk

10:00 11:00

Background

Cenaclul Flacăra – Povestea Unui Fenomen Cultural

Scris de la 25 noiembrie 2018

Cenaclul Flacăra a reprezentat cel mai important fenomen cultural al României anilor ’70-’80, iar prin spectacolele sale a influențat o generație întreagă.

Pentru a înțelege mai bine ce a însemnat Cenaclul Flacăra, trebuie menționat faptul că existau numeroase restricții în materie de literatură și muzică în timpul României comuniste a anilor ’70-’80. Dacă un poet sau scriitor critica regimul în lucrările sale, risca să își piardă statutul în societate. Însă dacă dorea să își exprime liber ideile, era nevoit să recurgă la compromisuri: să aducă laude regimului, să devină membru al Partidului Comunist Român (P.C.R.), operele sale să nu cuprindă doar gândurile personale, ci și omagii aduse partidului și conducătorului statului, Nicolae Ceaușescu. Astfel, putea beneficia de anumite avantaje, iar ideile lui, deși puteau reprezenta contestații la adresa regimului, erau tolerate, atât timp cât autorul era loial conducerii statului. Printre cei care au recurs la astfel de compromisuri (deși există păreri care neagă acest lucru) a fost și Adrian Păunescu, poetul care prin ideile sale a adunat cei mai mulți aderenți.

Cenaclul Flacăra a fost un fenomen preponderent cultural și politic ce a durat aproximativ 12 ani, în perioada 1973-1985, constând în spectacole muzical-artistice deșfășurate pe cuprinsul întregii țări. În momentul înființării, acesta era un ansamblu de poezie și muzică folk (genul muzical de bază pe întreaga durată a Cenaclului).

Fondatorul Cenaclului, redactorul-șef al revistei Flacăra, a fost Adrian Păunescu, un poet, scriitor și publicist în vârstă de 30 de ani. Acesta era autor de poezii sociale, de dragoste și patriotice. Pe 17 septembrie 1973 a avut loc ședința inaugurală, în cadrul căreia Păunescu a declarat că Cenaclul se adresa scriitorilor din toate generațiile, în scopul unei promovări și îmbunătățiri a literaturii, dorind sprijinirea muzicii și plasticii apropiate de tineri, prețuind totodată valorile moștenite.

La început, printre membrii importanți se numărau nume precum Tudor Gheorghe, Valeriu Sterian, Dan Tufaru sau Mircea Vintilă, care țineau spectacole importante în cadrul festivalelor Flacăra, organizate în fiecare anotimp. În perioada 1973-1975, cei care apăreau pe scenă erau deja artiști cunoscuți, fiind invitați scriitori, pictori și oameni de teatru. Cenaclul a devenit o mișcare artistică odată cu intrarea în ansamblu a cântăreţilor. Până în 1979, recitalurile s-au dat la Teatrul Ion Creangă, dar, pe măsura creșterii în amploare, spectacolele au început să aibă loc și pe stadioane. Se interpretau preponderent melodii românești, foarte importante fiind cele patriotice, precum Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Deșteaptă-te, române, Trei culori, Hora Unirii.

Un aspect semnificativ al Cenaclului era legătura cu publicul. Acesta din urmă trimitea bilete, adunate de interpreți, pentru a fi citite de Adrian Păunescu. Ele puteau conține curiozități personale, mesaje de admirație, rugăminți legate de interpretarea unei melodii și alte mesaje personale, la care răspundea conducătorul Cenaclului. Sloganul ansamblului era Lumină, luptă, libertate!

Din 5 aprilie 1976, ansamblul și-a schimbat denumirea din Cenaclul de plastică și poezie Flacăra în Cenaclul Flacăra al Tineretului Revoluționar organizat de C.C. al U.T.C.. Sub acest nume avea să își desfășoare activitatea până la desființarea sa.

Amploarea spectacolelor a crescut odată cu organizarea tot mai multor concerte în toate colțurile țării. Pe 23 octombrie 1976, fiind organizat spectacolul cu numărul 200, au început să se facă auzite melodii precum Country Roads Take Me Home, Here We Go Again, Never Ending Love for You, interpretate de Gil Dobrică în varianta românească. Se recitau poezii precum Hanul lui Manuc, Bade Ioane, Manifest pentru sănătatea pământului, Cuvântul lui Roată către Divan sau compoziții interpretate de Florian Pittiș, precum Avram Iancu, Andrii Popa, Eroii etc.

Cea mai cunoscută melodie a Cenaclului, considerată imnul său, a fost Trăiască România!, care elogia țara, compusă probabil după un discurs al lui Nicolae Ceaușescu, în care acesta expunea principalele caracteristici ale patriotismului în viziunea sa. Melodia era interpretată de Nicu Alifantis, ajungând să fie foarte apreciată de public și interpretată la fiecare spectacol. Pe scena Cenaclului Flacăra s-au interpretat cunoscuta melodie a lui Valeriu Sterian, Amintire cu haiduci, pentru prima dată. Alte melodii cunoscute au fost Cătălin Condurache – Gramatica păcii, precum și cele legate fotbal: Victor Socaciu – imnul echipei de fotbal Rapid București sau Valeriu Penișoară – Cântec pentru Oltenia – imnul echipei de fotbal Universitatea Craiova.

Începând cu data de 5 mai 1978 a avut loc primul spectacol pe un stadion al Cenaclului, fostul Republicii, în fața a 30.000 de oameni. După acesta, pentru mulți ani, a urmat o serie foarte lungă de astfel de manifestări. La sfârșitul anilor ’70, din Cenaclul Flacăra făceau parte, printre alții, Dan Andrei Aldea, Victor Socaciu, Ducu Bertzi, corurile Preludiu și Song.

Din punct de vedere financiar, Cenaclul Flacăra devenise unul dintre cele mai profitabile spectacole care se puteau organiza în România, astfel că mulți secretari locali de partid încercau să aducă Cenaclul în județul lor, fiind convinși de faptul că șansele unor manifestări de succes erau majore. Interpreții erau plătiți din banii Cenaclului, iar o parte din încasări trebuia să se ducă și către U.T.C.. Exista o emisiune de muzică folk Radio Cenaclu: Valori ale muzicii tinere, realizată de Adrian Păunescu, unde erau promovate melodiile ansamblului, prin vocile cantautorilor săi (Vali Sterian, Vasile Șeicaru, Victor Socaciu etc.

Numeroase reprezentații ale Cenaclului s-au desfășurat cu ocazia unor evenimente considerate importante de către P.C.R.: Revolta lui Horea, Cloșca și Crișan, Revoluția de la 1848, aniversări jubiliare, bătălii istorice, zile de naștere ale marilor poeți, ale celor mai importante evenimente istorice ale României. Adrian Păunescu juca rolul principal, acordând o importanță majoră prin poezii elogioase unor figuri istorice precum Avram Iancu (Duhul lui Iancu, Doina Iancului, Iancu la Țebea, Colo-n munții Țebei, Avram Iancu), Mihai Eminescu (Dor de Eminescu, Nașterea lui Eminescu, fiind recitată și poezia Odă în metru antic) și Ștefan cel Mare (Jurământ la Putna, Cântecul lui Ștefan cel Mare). Conducătorul Cenaclului recita compozițiile dedicate acestora, pe scenă, acompaniat, pe fundal, de interpreți și, în numeroase ocazii, de public.

Perioada 1982-1985 a marcat apogeul Cenaclului Flacăra, care devenise un veritabil fenomen.

Datorită promovării cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, Păunescu își permitea încălcarea unor interdicții, iar poemele sale pe teme sociale (Manifest pentru sănătatea pământului, Pământul deocamdată, Niciodată, Repetabila povară etc.) înregistrau un succes imens, transmițând critici dure înspre politicieni. Poemele de inspirație patriotică (Ce soartă, Da, mai avem, Dacii liberi, Clopotul reîntregirii, cele dedicate figurilor istorice etc.)  aveau, de asemenea, un succes major. Conducătorul Cenaclului compunea poeme ce promovau tradiționalismul românesc, cum ar fi cele dedicate sărbătorilor de iarnă. Astfel, la spectacole, se interpretau Florile dalbe sau Iarăși, în așteptarea lui Moș Crăciun. Criticile la adresa regimului nu se făceau prin menționarea în melodii a partidului sau conducătorului statului, deși era clar că se făceau referiri la societatea din acel timp. În poezia Pacient, recitată de Păunescu în timpul spectacolelor, acesta afirma răspicat că situația în țară este gravă, că oamenii, față de care se declară solidar, duc o viață grea și că dragostea lui de țară este o boală care îl obligă să fie alături de cei bolnavi – compatrioții săi.

Melodiile de dragoste aveau, de asemenea, un succes imens în rândul publicului, mai ales al celui tânăr. Refrenurile unor melodii precum Totuși iubirea, La o cană cu vin, La adio sau Muntele erau fredonate de public, interpreții fiind nevoiți să facă pauză de cântat. Cu alte ocazii,publicul era cel care cânta melodia, interpreții devenind audiența.

În iulie 1983, după aproape 10 ani de la înființarea Cenaclului, acesta înregistrase un număr total de 3 milioane de spectatori. Trei luni mai târziu, acesta crescuse la aproape 4,1 milioane, ceea ce înseamnă aproximativ 13.400 oameni/spectacol. În iulie 1984, s-a atins numărul de 5 milioane de spectatori. Pe 24 mai, s-a făcut publică ultima bornă atinsă în materie de audiență: 6.535.000.

Acest succes major al Cenaclului Flacăra poate fi explicat integrând fenomenul în contextul politicii internaționale duse de România în acea perioadă.

Având în vedere faptul că în prima jumătate a anilor `80, relațiile diplomatice ale României cu Occidentul erau din ce în ce mai reci, în țară veneau din ce în ce mai puțini interpreți ai muzicii pop sau rock străine. Cenaclul Flacăra reprezenta o compensație, dată fiind izolarea crescândă a României, fiind singura manifestare vie care ținea pasul cu ceea ce tinerii doreau să asculte, astfel că selecția se făcea în interiorul acestui fenomen. În exterior, existau excepții rare, neîncurajate oficial – festivaluri rock din marile orașe sau a unor manifestări de studenți amatori.

Pentru a înțelege mai bine ce însemna Cenaclul Flacăra la sfârșitul existenței sale, trebuie prezentată sinteza penultimului turneu, desfășurat în perioada 21 martie-13 mai 1985. Pe parcursul a 54 de zile au avut loc 72 de spectacole. Au fost parcurse 16 județe, iar media de spectatori a fost de 4.261 oameni. Cu scopul descoperirii de noi talente muzicale, pe scena Cenaclului au urcat 116 interpreți locali. Au fost lansate 11 piese noi și acceptați în rândurile Cenaclului doi membri noi. S-au recitat cântece în engleză, franceză, rusă, italiană, greacă, turcă, arabă, sârbă, spaniolă, hindi, ebraică, maghiară, germană. Printre poeții recitați s-au numărat: William Shakespeare, Mihai Eminescu, Serghei Esenin, Omar Kayyam, Vasile Alecsandri, George Coșbuc, George Bacovia, Nicolae Labiș, Grigore Vieru, Ana Blandiana, Mircea Dinescu și conducătorul Cenaclului, Adrian Păunescu. Printre numele mai importante ale Cenaclului din acel moment se numărau: Ducu Bertzi, Octavian Bud, Constantin Dragomir, Augustin Frățilă, trupa Partaj – compusă din Tatiana Filipoiu (ulterior Stepa) și  Magdalena Pușkaș,Valeriu Penișoară, trupa Totuși.

Ultimul spectacol al Cenaclului Flacăra, cel cu numărul 1.615, a avut loc pe 15 iunie 1985, pe stadionul din Ploiești, unde a izbucnit o furtună care a produs o busculadă, soldată cu victime. Sub acest pretext, Cenaclul a fost suspendat, iar Păunescu a suportat consecințele, pierzând conducerea revistei Flacăra. Toate datele disponibile conduc spre ideea că incidentul de la Ploiești a fost în bună parte un pretext, pentru că manifestarea deja căpătase un număr important de inamici politico-ideologici, iar Cenaclul devenise incomod pentru regim.

Cenaclul Flacăra a influențat enorm tânăra generație, dornică de libertate într-o societate închisă. Deși influența politică se făcea în mod clar simțită în spectacole, mesajul Cenaclului trimitea către libertatea prin muzică și poezie. Patriotismul promovat de Păunescu prin cântece populare, compoziții proprii și spectacole în locuri marcante ale istoriei naționale era distinct față de cel promovat oficial, astfel că atrăgea mai mult tinerii. Prin spectacolele Cenaclului se poate spune că se crea o lume paralelă față de România din acel timp, ce reprezenta o ieșire din cotidian. Publicul devenea, astfel, familiarizat, pe lângă melodiile cantautorilor, cu ultimele tendințe muzicale internaționale,  libere de influența politică din exterior.

Etichetat ca

Opinii

Lăsați un Răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *