O Întâlnire Cu Artistul Perfect: Dan Andrei Aldea

Dan Andrei Aldea a fost una dintre pietrele de temelie ale rockului românesc, unul dintre cei mai mari chitariști ai României, din toate timpurile, al cărui nume se leagă foarte puternic de formația Sfinx. Cântăreț, poliinstrumentist – chitară, vioară, claviaturi, blockflöte, muzicuță, chitară bas, aranjor și compozitor român, Aldea este considerat de colegii săi de breaslă – și nu numai – drept un muzician inegalabil și genial. Și, ca aproape orice piatră de temelie a artei autohtone, a fost nevoit să plece din țară mai bine de trei decenii.

A compus muzica filmului „Nun­ta de piatră” (1972), în colaborare cu Dorin Liviu Za­­­haria şi, de asemenea, pentru numeroase spectacole ale Teatrului „Bulandra”. A scos şase discuri împreună cu formaţia Sfinx, 11 cu alţi in­ter­preţi şi un single personal, unicat.

în 1964, s-a înființat trupa Sfinx. Aldea nu a făcut parte din ea încă din începuturile sale, el și-a făcut ucenicia în trupa Dacicus, pe vremea când, după spusele sale, știa doar două acorduri de chitară, și Memphis, când l-a învățat și pe al treilea. Din păcate, nicio urmă a înregistrărilor și trecerii acestor formații prin lumea muzicală nu mai există, însă grație colaborării din Memphis cu bateristul Marian Toroimac, Aldea a intrat ulterior în formația Sfinx.

Imediat după intrarea în Sfinx, cât încă era student la Conservator, a reușit să fie exmatriculat din cauza absențelor. Numai că absențele erau justificate de un țel superior, și anume dorința lui Aldea de a deveni un chitarist adevărat. Și-a amenajat un pat în sala de repetiție, tot acolo mânca și tot acolo și-a cizelat până la perfecțiune mânuirea chitarei. De fapt, pe scurt, zilele și nopțile acelea de exersări epuizante au șlefuit un geniu.

La nici un an de la cooptarea lui Aldea în Sfinx, formația participă la cel de-al doilea Festival Club A. Într-o atmosferă ostilă muzicienilor, tensionată și paranoidă creată de autorități în binecunoscuta și neagra perioadă a anilor ‘70, Sfinx au poposit pe scenă primii în acest festival. La acest cel de-al doilea festival, Sfinx iau premiul pentru „Compoziție Originală”, pentru piesa „Șir de cocori”, și premiul pentru „Cel mai bun chitarist”, acordat lui Dan Andrei Aldea.

În scurt timp, Sfinx au devenit idoli, iar la concertele lor, tinerii care nu mai aveau loc în săli săreau gardurile, intrau pe geamuri, se băteau și se îmbulzeau ca să-i asculte. Nu-i de mirare, căci show-ul făcut de băieți era avangardă totală pentru acele vremuri.

Momentul când Toroimac părăsește formația în ‘72, pentru Aldea reprezintă, în spusele sale, moartea Sfinx-ului, căci tot ce a urmat a fost o continuă zbatere și un continuu du-te vino al membrilor.
Până la urmă este cooptat un nou baterist, Cristian Ion, şi astfel, Sfinx colaborează la spectacolele teatrului Bulandra: „A 12 – a noapte” şi „Elisabeta I” de Shakespeare şi „Noile suferinţe ale tânărului W.” de Goethe. În 1973, toboşarul Cristian Ion se îmbolnăveşte de hepatită şi este înlocuit de fostul baterist al grupului Mondial, Mihai Cernea.

Astfel, din vara anului 1973, componența formației Sfinx este: Dan Andrei Aldea (chitară solo, voce, blockflotte, vioară), Corneliu Bibi Ionescu (bas), Mihai Cernea (tobe, voce). Dar Sfinx-ul nu va rămâne în formula asta.

În 1975, apare albumul „Lume albă”. Un album în care se observă pasiunea lui Dan Andrei Aldea pentru rockul progresiv european și pentru „bibi-synthesizer”, un instrument construit de basistul Bibi Ionescu. Pe album Sfinx apare în formulă de cvartet prin cooptarea lui Dan Bădulescu la chitari.

Următorul disc Sfinx, „Zamolxe”, a fost tărăgănat de comuniști. Era prea criptic și mistic, iar chestia asta i-a cam pus pe jar pe tovarăși, care nu prea știau ce să înțeleagă din el. În tot acest timp Sfinx cânta melodiile de pe album prin concerte și au tot așteptat aprobarea, și au tot așteptat, și aprobarea nu părea să mai vină. Aldea și-a cam luat gândul să-și vadă discul imprimat, însă după ani de hărțuială, dorința trupei se înfăptuiește în cele din urmă.

În 1981, Aldea înregistrează la Electrecord un single, „Zece arici înamorați” / „Noi nu ne temem”, în care parodiază Festivalul Cântarea României și Cenaclul Flacăra. Evident, discul a fost curând retras de pe piață după câteva zile de la lansare. În același an, la sfârșitul unui turneu în Belgia, Dan Andrei Aldea a solicitat azil politic în Germania. A rămas acolo timp de peste trei decenii.

Dezamăgit și probabil obosit de felul cum era tratat în țară, Aldea a plecat în momentul în care știa că nu va mai avea nicio șansă aici.

În 2014 a revenit în România după 33 de ani și s-a stabilit la Oradea, unde a dus o viață discretă.

A participat sporadic la festivaluri de folk, și concerte, singur, inrerpretând piesele sale din perioada Sfinx dar și cele de folk, celebrele Cântecul Bufonului, Om Bun , Brad Bătrân. A realizat împreună cu Sandy Deac și membri formației Desperado un proiect cu piese de pe albumul Zamolxe dar și alte mari hituri marca Dan Andrei Aldea. Acest concert a fost prezentat de prea puține ori publicului larg din păcate.

A plecat dintre noi la 18 ianuarie 2020.