FFN – Zece pași
FFN – ZECE PAȘI (1976)
Zece pași este primul album al trupei românești de muzică rock FFN, apărut în 1976 la casa de discuri Electrecord. Cele zece piese ale LP-ului sunt tot atatia pași spre cei cărora le este adresat. Încercând să diversifice rămânând aceeași ca sunet, FFN își caută identitatea artistică într-o muzică ce balansează între hard și progresiv, cunoscând uneori rezolvari Țsoft-rock”. Temele sunt percutante, aranjamentele complexe în relație cu nivelul valoric al trupei iar chitara solo reprezintă punctul forte. Compartimentul ritmico-armonic susține demersul, în timp ce farmecul vocii, intervențiile flautului și partitura de clape sunt factori adiacenți. Dar ceea ce răzbate este sinceritatea. Peste toate este în mare parte un album rock foarte bun, cu unele influențe de blues și o interacțiune excelentă chitară/flaut în stil Jethro Tull sau Gravy Train.
FFN este una dintre trupele care au intrat în conștiința publicului românesc al anilor ’70. Atrăgând atenția în concerte, s-au impus prin imprimarea unor single-uri bine primite de piață și au confirmat pe deplin prin cele trei LP-uri apărute în perioada ’75-’80. S-au înființat la Club A, clubul Arhitecturii. Fiecare proveneau de fapt de la alte trupe cunoscute și deveneau un „supergrup”. A fost o coincidență fericită, poate și pentru faptul că supergrupul era o modă în lume, la începutul anilor ’70. Membrii inițiali au fost: Cristi Madolciu – solist vocal, chitară, percuție (venind de la Sfera si Dynacord), Florin Dumitru – baterie (Modern Grup, Phoenix și Mondial), Doru Donciu – voce, flaut (Coral), Gabi Litvin – chitară solo, voce (Barzii și Mondial), Silviu Olaru – chitară bas (Grup 22 și Andantino), Radu Stoica – voce (Mondial), Șerban Bolintineanu – orgă (Grup 22 si Dynacord). Chiar de la început din componență au plecat Radu Stoica și Șerban Bolintineanu, rămânând în 5, aceasta fiind formula de bază până în 1978. Între al 2-lea LP, Zi Cu Zi și cel de-al 3-lea, Un Joc a mai fost o schimbare. A plecat Doru Donciu și a venit Marcel Năvală – voce, chitară bas (Modern Grup, Romanticii). Silviu trecând pe a doua chitară solo. În sfârșit al 3-lea LP a cunoscut înca o schimbare. Au plecat Florin Dumitru și Marcel Năvală și a venit Lucian Rusu – baterie. Silviu a trecut înapoi pe chitară bas.
Galerie
Piese
- Cetatea noastră
- Definiție
- Speranța
- Omagiu
- Interludiu
- Povestea ploii
- Vîntul
- Poluare
- Soare de-aș avea
- La răscruce de vînt
„În urma ta… nisip
Rămâne șirul pașilor.
Și se pierde-n infinit
Acolo unde ochii dorm”
Silviu Olaru – chitară bas
Florin Dumitru – baterie
Doru Donciu – flaut, muzicuță, voce
Gabriel Litvin – chitară, chitară solo, sintetizator, voce
Cristian Madolciu – voce, percuție
S-ar putea să vă intereseze
"Cantofabule" este primul dublu LP al formaţiei Phoenix. Acesta a fost editat în 1975, la casa de discuri Electrecord. Numele a fost greşit ortografiat pe copertă, cel corect fiind "Cantafabule". De asemenea, coperta a fost cenzurată, ceea ce s-a putut vedea pe cea din 1975 fiind de fapt interiorul iniţial, proiectat Lili şi Valeriu Sepi. Textul de prezentare a aparţinut lui Adrian Paunescu, însă a fost scos la reeditarea din 1992. Concertele de promovare a dublului LP s-au numit "Însa eu..." şi au avut, ca elemente inedite, caprele de lemn ale lui Valeriu Sepi și, după ce Covaci a renunţat la Ovidiu Lipan, ceata dubaşilor din Brăneşti. Piesele de pe album au fost compuse de catre Nicolae Covaci şi Josef Kappl, cu colaborarea lui Mircea Baniciu şi Ovidiu Lipan la prima şi ultima piesă, iar versurile au fost scrise integral de catre Şerban Foarţă şi Andrei Ujică.
Zalmoxe este al doilea album de studio al formației românești de muzică rock Sfinx. Realizat în anii 1976-1978 și lansat ca disc LP la începutul lui 1979, albumul este considerat magnum opusul formației și unul dintre momentele cele mai importante din muzica rock românească.
Mugur De Fluier a reprezentat produsul final, nu ocolit de cenzură, al unui concert Phoenix intitulat "Introducere la un concert despre muzica veche la români". A fost înregistrat în doar 24 de ore de studio. Pentru prima dată în compozițiile Phoenix post-1970, textul are o pondere importantă, poate chiar mai importantă decât melodia. Sunt utilizate din plin balansurile tipic arhaice, instrumentele vechi, motivele populare.
