Piesa curentă

Titlu

Artist

Emisiune curentă

Top VR

17:30 18:00

Emisiune curentă

Top VR

17:30 18:00

Urmează emisiunea

Background

Phoenix

"Cantofabule" este primul dublu LP al formaţiei Phoenix. Acesta a fost editat în 1975, la casa de discuri Electrecord. Numele a fost greşit ortografiat pe copertă, cel corect fiind "Cantafabule". De asemenea, coperta a fost cenzurată, ceea ce s-a putut vedea pe cea din 1975 fiind de fapt interiorul iniţial, proiectat Lili şi Valeriu Sepi. Textul de prezentare a aparţinut lui Adrian Paunescu, însă a fost scos la reeditarea din 1992. Concertele de promovare a dublului LP s-au numit "Însa eu..." şi au avut, ca elemente inedite, caprele de lemn ale lui Valeriu Sepi și, după ce Covaci a renunţat la Ovidiu Lipan, ceata dubaşilor din Brăneşti. Piesele de pe album au fost compuse de catre Nicolae Covaci şi Josef Kappl, cu colaborarea lui Mircea Baniciu şi Ovidiu Lipan la prima şi ultima piesă, iar versurile au fost scrise integral de catre Şerban Foarţă şi Andrei Ujică.

Mugur De Fluier a reprezentat produsul final, nu ocolit de cenzură, al unui concert Phoenix intitulat "Introducere la un concert despre muzica veche la români". A fost înregistrat în doar 24 de ore de studio. Pentru prima dată în compozițiile Phoenix post-1970, textul are o pondere importantă, poate chiar mai importantă decât melodia. Sunt utilizate din plin balansurile tipic arhaice, instrumentele vechi, motivele populare.

Cei ce ne-au dat nume reprezintă primul LP al formației Phoenix, editat în 1972 la casa de discuri "Electrecord". Așa cum este prezentat eufemistic pe copertă, discul reprezintă, pe o față, o selecție a unor piese dintr-o lucrare mai amplă, pe care formația o prezenta în concerte și, pe cealalta față, două piese compuse în aceeași perioadă: "Negru Voda și Pseudo-Morgana". Ideea acestui material a fost sugerată liderului formației de decizia lui Nicolae Ceaușescu, din aprilie 1971, ca de atunci înainte toate producțiile culturale să aibă filon folcloric.